E.S.P.
Iulie (I), 2001



Unde-i unul, nu-i putere... 


Putere de calcul, de procesare, despre aceasta este vorba. Solutia ar fi crearea unor supercalculatoare, în genul celor create de Compaq, IBM sau Cray.

      O altă idee este crearea premiselor pentru "distributed computing", o serie de calculatoare conectate într-un anumit fel (cel mai ieftin ar fi prin intermediul Internetului), care dispunînd de aplicatii special concepute încearcă să rezolve aceeasi problemă. Probabil cel mai cunoscut astfel de proiect este SETI @HOME procesarea datelor primite din spatiu pentru a identifica vreun semnal trimis de o civilizatie extraterestră.

      Există si alte proiecte, foarte nobile de altfel. Unul este legat de boala secolului, SIDA, si se numeste Fight AIDS at Home, iar celălalt vizează găsirea unui leac pentru cancer (link-ul este www.uniteddevices.com/projects/cancer/). De fapt, pentru cancer există mai multe proiecte demarate. Altul este la www.parabon.com/cac.jsp

      Din domeniul matematicii, mirajul găsirii de numere prime tot mai mari (din cauza aplicatiilor lor, inclusiv în securitatea calculatoarelor), s-a concretizat în GIMPS (www.mersenne.org/prime.htm).

      La un moment dat, o asemenea putere de calcul s-ar putea să necesite un spatiu de stocare pe măsură. Compania Canarie s-a gîndit la această posibilitate, avînd în lucru crearea unui harddisk de 8000km! Puteti citi comunicatul de presă la www.canarie.ca/press/releases/01-02-07.html si detalii despre tehnologia implicată de acest proces.

      Asadar, putem da noi valente versurilor lui Vasile Alecsandri din Hora Unirii, "Unde-i unul, nu-i putere/ La nevoi si la durere./ Unde-s doi puterea creste!" (Găsiti textul complet - încă un motiv pentru care merită să apreciezi Web-ul - si la adresa următoare: www.romanianvoice.com/poezii/poezii/horaunirii.html)

      Nu as fi vrut să închiei într-o notă pesimistă, dar o cifră preluată din eWeek SUA si citată în Indexul UNDe arată că săptămînal se înregistrează peste 4000 de atacuri DDoS (distributed denial-of-service), atacuri ce se folosesc de inocenta unor utilizatori si de PC-urile lor pentru a produce pagube foarte importante. Asadar, ca în orice domeniu, există si reversul medaliei. Aveti grijă!


Dacă sunteti curiosi ce înseamnă numele rubricii, cititi prima rubrică E.S.P..



  [UNDe nr.19]    [Arhiva E.S.P.]    [Prima pagină]    [Bogdan @Net
© Bogdan Surdea, 2001. Toate drepturile rezervate.