Ultimul lucru pe care mi l-as dori acum ar fi sã vã tin o pledoarie despre cît de greu si în acelasi timp cît de frumos a fost sã realizez UNDe timp de un an (24 de numere). Mai greu a fost la început cînd am trimis primul numãr doar cîtorva persoane (nu erau mai multe de treizeci), în majoritatea lor prieteni. Acest numãr este trimis în peste 800 de exemplare. Mi se pare o crestere enormã. E mult peste ceea ce am asteptat. Astfel cã acest aspect intrã la experientã frumoasã trãitã.

Le multumesc tuturor celor care m-au încurajat sau, chiar mai mult, m-au sprijinit concret, precum si celorlalti abonati care citesc revista.

Nu are rost sã continuu în acelasi ton, îmi întelegeti dvs. emotia. Mai bine ne descretim fruntile cu un paragraf real dintr-un manual al unui program Unix (programul se numeste scsh - Scheme Shell). As zice si binecunoscuta sintagmã "Nici o asemãnare cu realitatea", doar cã, respectînd proportiile, în anumite situatii tind sã-i dau dreptate lui Olin Shivers, autorul textului de mai jos.

'Who should I thank? My so-called "colleagues," who laugh at me behind my back, all the while becoming famous on *my* work? My worthless graduate students, whose computer skills appear to be limited to downloading bitmaps off of netnews? My parents, who are still waiting for me to quit "fooling around with computers," go to med school, and become a radiologist? My department chairman, a manager who gives one new insight into and sympathy for disgruntled postal workers?' [Textul complet îl gãsiti la http://bbcr.uwaterloo.ca/~dfevans/scsh_ack.html]

Sper ca UNDe sã vã retinã atentia si pe viitor.

Dacã sunteti curiosi ce înseamnã numele rubricii, cititi prima rubricã E.S.P..